Ana Maria Brânză, mereu cu zâmbetul pe buze

Redactor:
Daniel Remes
Ana Maria Brânză, mereu cu zâmbetul pe buze
  • Publicat:
  • Actualizat:

Multipla campioană la spadă, Ana Maria Brânză (29 de ani), a acordat recent un interviu interesant în paginile revistei Ce Se Întâmplă Doctore. Ana a vorbit atât despre realizările din cariera de sportiv, cât și despre preocupările din viața de zi cu zi. ProSport a spicuit cele mai interesante întrebări și răspunsuri și vi le prezintă mai jos. Interviul în totalitate, precum și o galerie foto de excepție, pot fi găsite în paginile revistei Ce Se Întâmplă Doctore, care se află deja la chioșcuri.

Cât de greu este să fii în pielea campioanei Ana Maria Brânză?

Este plăcut să trăiești în pielea campionului, atâta timp cât îi acorzi atenție și omului din tine! În interiorul meu trăiesc două persoane, omul și sportivul. Ca să ajung sportivul recunoscut și apreciat de astăzi, am renunțat de multe ori la omul din mine! Când mă întreb dacă am făcut bine, răspunsul îl știu deja… Este DA. Și cel mai plăcut pentru Ana-Maria Brânză este să întâlnească oameni care îi apreciază munca, o susțin și îi spun că-i inspiră prin ceea ce face!


Cum arată o zi din viața ta? Dar o noapte?

Fiecare zi trebuie să înceapă cu un mic dejun copios! Nu este doar cea mai importantă masă, este un adevărat ritual și probabil cel mai liniștit moment al zilei. Apoi mă îndrept spre sala de antrenament unde petrec, în medie, 2-3 ore. După antrenament, în funcție de intensitatea lui, aleg să merg la saună sau masaj. Urmează un alt moment plăcut al zilei: prânzul. După care, obligatoriu, o oră de odihnă. Cât să-mi recapăt energia pentru următoarea ședință de pregătire, care durează aproape 2 ore și este o continuare a temei de dimineață. Dacă simt că mai am rezerve de energie, merg la bazin sau ies să alerg. Serile sunt dedicate celorlalte pasiuni, familiei și prietenilor. Iar nopțile, cu mici excepții, sunt dedicate somnului! Zi normală de om care nu petrece 8-10 ore într-un birou și acesta este încă un motiv pentru care mă consider norocoasă!

Ești implicată în multe proiecte ce țin de promovarea unui stil de viață sănătos. Vorbește-ne despre ele!

Am trăit toată viața prin sport și pentru sport, dar târziu am înțeles diferența dintre un antrenament sportiv și mișcarea de plăcere. La antrenament se întâmplă să fie zile în care nu-mi iese nimic și nu tot timpul ies din sală cu zâmbetul pe buze, pe când după o oră de mișcare mă simt plină de energie și tonică. După ce am descoperit aceasta diferență, m-am gândit că mișcarea poate fi răspunsul pentru problemele multor oameni. Am cunoscut persoane care au început să facă sport pentru a-și învinge timiditatea sau care ieșeau să alerge atunci când erau nervoși și-și doreau să spargă totul în cale. Așa am ajuns să mă implic în multe evenimente sportive la care particip pentru a convinge oamenii câtă bucurie îți poate aduce sau câte probleme îți poate rezolva o simplă alergare, de exemplu. Bineînțeles, cea mai apropiată sufletului meu este campania „Aleargă de ziua ta”. Este un proiect adresat oamenilor care vor să-și serbeze ziua de naștere într-un mod inedit. Ideea a pornit de la faptul că urma să-mi fac ziua de naștere și vroiam să fie ceva special! M-am gândit că ar fi interesant să organizez un cross! Așadar, evenimentul de lansare a avut loc pe 24 noiembrie și pot spune că a fost cea mai frumoasă zi de naștere la care aș fi putut visa vreodată! Am avut în jurul meu familia, prietenii, mari campioni, dar și oameni care s-au bucurat să alerge și să-și facă noi cunoștinte. Și pentru a demonstra că ne putem distra și putem bucura și pe alții, am ales că în loc de cadouri, fiecare participant să doneze pentru o cauză aleasă de mine. Cauza mea a fost „Căsuța piticilor autiști”, un proiect al Asociației AITA! Cu ajutorul invitaților și sponsorilor, am reușit să le mobilăm căsuța pentru ca ei să-și poată continua activitatea într-un mediu plăcut! Detalii și informații despre campanie se găsesc pe www.aleargadeziuata.ro! Sunt convinsă că există mulți oameni care vor să se distreze și să facă un bine în același timp, îi așteptăm cu drag alături de noi.

Planuri pentru întocmirea unei familii ai în viitorul apropiat?

Întrebarea aceasta se încadrează în categoria „omul Ana Brânză” și nu, nu am în vedere astfel de planuri. Momentan mă concentrez asupra carierei sportive și a proiectelor în care sunt implicată. Știu că va veni și vremea aceea și că nu există momentul potrivit pentru asta, dar îmi place să cred că mai am timp să „copilăresc”.

Ce vezi prin mască?

Îți vezi adversarul și nimic altceva. Îl vezi și știi că este acolo să te oprească din drumul tău spre împlinirea unui vis și datoria ta este să nu-l lași, să fii mai bun ca el! Pentru a înțelege cum vezi prin masca de scrimă, te poți uita printr-o plasă de țânțari, este aceeași senzație. În asalturile din competiție, când ești foarte concentrat, poți vedea privirea adversarului și poți și „ghici” următoarea mișcare. Totul ține de antrenament și obișnuință!

Ce simți când câștigi o medalie?
ÎMPLINIRE! Ai sentimentul că ți-ai făcut datoria! Știi că oamenii care au crezut în tine sunt fericiți și asta te bucură! Cei care au lucrat cu tine se simt răsplătiți! Cei care nu te cunosc sunt mândri că-i reprezinți! Este un amalgam de sentimente, doar că pe moment ești prea consumat să le înțelegi!

Sportul schimbă vieți?

Pe a mea a schimbat-o, deci poate! Nu mă pot gândi la altceva ce aș fi putut face în viața la fel de bine ca și scrimă! Atât performanța, care creează campioni, cât și sportul de masă care creează oameni! Faceți mișcare oameni buni, zâmbetul e inclus 🙂

Fotografii de: Adi Stoicoviciu

Realizator: Mădălina Drăgoi

Make-up artist: Adriana Hăloiu

Hair stylist: Kinga Core, Tribute by GS

Vestimentație Peek & Cloppenburg, Intersport, H&M

Locație: Promenada Mall

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×